NOTAR

Fondat 1998

Siguranță. Responsabilitate. Tradiție.

KALEV Iurii

NOTARUL BAZAOCHI Andrei, cu sediul biroului la adresa: mun. Chişinău, bd. D. Cantemir nr. 5/4, of. 302, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. KALEV Iurii, născut la data de 25 august 1962,cetățean al RMIDNP 0952610896479 și decedat la data de 26 ianuarie 2021.     

Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil după data de 15 aprilie 2021.

În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea.  

Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor,  sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ, pe lîngă obligaţiile defunctului, şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.